Tribunalul București l-a condamnat pe Iancu la 10 ani de închisoare,** patronul lui Poli vine cu explicații! Citește comunicatul!

Tribunalul București l-a condamnat pe Iancu la 10 ani de închisoare,** patronul lui Poli vine cu explicații! Citește comunicatul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu a fost condamnat la zece ani de detenție în dosarul Rafo, de către Tribunalul București, care a decis și condamnarea fratelui acestuia, Octavian Iancu, la nouă ani de închisoare, și a lui Constantin Mărgărit la opt ani. Patronul lui Poli Timișoara spune însă că este o eroare judiciară, care va fi îndreptată de Curtea de Apel. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului de pe Bega, Iancu lămurește situația:

1. Nu este vorba de niciun dosar RAFO. Personal, nu sunt implicat in niciun dosar legat de acea rafinarie! Nu am creat niciun prejudiciu statului roman atata timp cat am condus RAFO. Ba din contra, am recuperat peste 260 de milioane de euro, bani pe care-i datorau predecesorii mei statului roman. La data prezenta, RAFO nu mai are nicio datorie bugetara si asta in urma programului de reorganizare pe care l-am condus.

2. Este vorba de un dosar care priveste mai multe firme, printre care si una din grupul VGB, careia nu i-a fost retinuta in aceasta hotarare niciun prejudiciu cauzat statului. In dreptul celorlalte firme, s-au stabilit prejudicii, dar in mod eronat, pe langa proprietarii acelor firme m-au acuzat pe mine si fratele meu ca fiind actionari. Lucru cu totul si cu totul neadevarat. Firmele la care am facut referire nu sunt de tip-fantoma, iar actionarii exista si sunt cetateni romani, parte in dosar. Aceasta este eroarea judiciara pe care o vor indrepta Curtea de Apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie.

3. Acest dosar nu are legatura cu fotbalul, cu acte de coruptie si cuprinde evenimente din perioada 2000-2001.

4.
Grupul de firme BkP nu este implicat in acest dosar. Clubul Politehnica Timisoara nu are nimic de suferit de pe urma acestei decizii. Toate sustinerile de mai sus se gasesc in decizia Tribunalului, aflata pe site-ul institutiei in cauza.

5. Actionarii persoanei juridice FC Politehnica Timisoara SA nu sunt implicati in acest dosar.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Asociația de proprietari are interzis. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Asociația de proprietari are interzis. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×